Cântăreaţa americană Beyonce Knowles a pierdut prima poziţie în topul artiştilor cu cele mai mari încasări. Ea se plasează acum pe locul al treilea, cu venituri de 87 de milioane de dolari, fiind devansată de trupa rock U2, şi de formaţia AC/DC. Topul a fost realizat de revista Forbes.
Beyonce Knowles l-a depăşit însă pe soţul ei, rapperul Jay-Z, situat pe poziţia a şasea. El a obţinut 63 de milioane de dolari în perioada iunie 2009 - iunie 2010. U2 e pe prima poziţie cu încasări de peste 130 de milioane de dolari. Printre alţi artişti cu mari venituri se numără Lady Gaga, cu venituri de 62 de milioane de dolari, Madonna - cu 58 de milioane de dolari şi formaţia Black Eyed Peas, care încheie topul.