Doi moldoveni, suspectaţi că au furat UN MILION de dolari. Unul dintre ei este general FOTO
Trei bărbaţi, membri ai unui grup infracţional specializat în transferuri bancare neautorizate şi spălare de bani, au fost reţinuţi de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Iaşi (DIICOT). Cei trei au fost prinşi în flagrant în timp ce retrăgeau circa un milion de dolari de la o bancă din municipiul Iaşi, scrie gândul.info.
Potrivit DIICOT, cei trei bărbaţi, un cetăţean israelian de 42 de ani, un cetăţean moldovean de 37 de ani şi un cetăţean moldoveano-ucrainean de 54 de ani, sunt cercetaţi de procurori pentru că ar fi obţinut ilegal datele conturilor bancare ale unor persoane din Italia şi Statele Unite ale Americii. Ulterior, cei trei ar fi luat banii prin intermediul unor societăţi comerciale, create sub anonimat.
Procurorii au aflat şi unele informaţii despre cei trei. Unul dintre suspecţi este Valeriu Gaichuk şi este general în rezervă. Potrivit profilului său de Facebook, acesta s-a născut pe 14 decembrie 1957, în Republica Moldova, a studiat la "Miami, Florida", locuieşte la Bruxelles şi este director la ITR Europe TV Chanel. De asemenea, în pozele postate pe internet, Valeriu Gaichuk apare în compania unor oameni influenţi din administraţie şi biserică, inclusiv, în compania fostului şef de stat Vladimir Voronin.
Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind suspectaţi că au creat un grup infracţional organizat, au avut acces neautorizat la un sistem informatic, au efectuat operaţiuni financiare frauduloase şi au spălat mai multe sume de bani. Cercetările continuă în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor.