În primele şase luni, pe piaţa UE au fost vândute peste şapte milioane de maşini
Piaţa auto europeană a crescut cu 0,2 procente în primele şase luni ale acestui an. În ţările Uniunii Europene s-au vândut peste şapte milioane de autoturisme noi, arată statisticile Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile.
Din numărul total al maşinilor vândute, 1,5 milioane sau peste 20 la sută din total aparţin unui singur grup. Este vorba de Volkswagen Group, care astfel îşi menţine poziţia de lider al pieţei auto noi şi în prima jumătate a acestui an.
Grupul PSA, care include Peugeot şi Citroen, s-a clasat pe locul al doilea. Grupul francez a vândut în şase luni puţin peste un milion de autoturisme pe piaţa europeană.
Următorul clasat este Grupul Renault, ale cărui vânzări au urcat cu 20 la sută în primele şase luni ale acestui an, ceea ce înseamnă aproape 800 de mii de unităţi. La succesul francezilor contribuie şi Dacia, cotată cu cifre de vânzări în creştere cu aproape 18 la sută, şi peste 130 de mii de maşini vândute în Europa.
În top urmează Grupul Ford. Brandurile Volvo şi Ford au înregistrat vânzări de peste 700 de mii de maşini în şase luni. Cifrele înregistrate de constructorul american în Europa sunt însă în scădere cu aproape doi la sută.