Experţii susţin decizia de a nu prezenta buletinele de vot:Astfel sunt respectate prevederile Constituţiei
Aşadar, potrivit deciziei Comisiei speciale pentru alegerea şefului statului, deputaţii nu vor avea voie să-şi arăte buletinele la ieşire din cabina de vot. Invitaţii emisiunii Publika Report salută decizia şi susţin că astfel sunt respectate prevederile Constituţiei şi ale Codului Electoral.
"Noi trebuie să analizăm lucrurile acestea din perspectiva, în primul rând, intereselor actorilor sau a persoanelor politice care pledează pentru astfel de modalitate. Dacă din partea comuniştilor sau din partea grupului Dodon s-ar găsi cineva care să-i dea pentru Lupu şi ar vrea ca votul acesta să nu-l facă public, atunci să poată să-şi exprime liber opţiunea", a menţionat preşedintele Centrul pentru Politici Sociale, Vasile Croitoru.
"Când dai aşa exemplu de ocolire a legii de la cele mai importante persoane în stat, atunci putem să ne închipuim cum reacţionează ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova. Trebuie să dea exemplu de maturitate de seriozitate şi deaceea ei sunr aşa cum spune Consituţia în serviciul poporului", a menţionat fostul viceministru Ministerul Justiţiei Gheorghe Susarenco.
Procedura de vot deschis a fost propusă de către candidatul AIE la funcţia de preşedinte, Marian Lupu, în data de 4 decembrie. Liderul PD şi-a argumentat iniţiativa prin faptul că, în acest mod, se va putea vedea cine vrea depăşirea crizei politice şi cine doreşte alegeri anticipate.