Incredibil! Un nevăzător a condus un BMW cu 136 km/h VIDEO
Susţinut de un copilot, un nevăzător a condus un autoturism BMW cu 136 de kilometri la oră. S-a întâmplat la Craiova, România, în cadrul unui protest inedit.
Cursa a fost organizată de Asociaţia Tandem, în parteneriat cu BMW Group Romania, pe pista Aeroportului Craiova. Bărbatul de 36 de ani, din Bucureşti, a declarat că această cursă reprezintă un protest pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu diferite handicapuri fizice.
Totodată, prin participarea la această cursă, şoferul nevăzător a vrut să stabilească un record naţional la viteză pe o suprafaţă de o mie de metri şi să se pregătească pentru un record mondial. Recordul mondial de viteză stabilit de o persoană nevăzătoare a fost înregistrat în SUA, respectiv 320 de kilometri la oră.
Bărbatul a fost susţinut de un copilot. "Eu văd pentru el, însă el face toată treaba, doar îl ghidez. Mai există cazuri în care persoane fără vedere au urcat la volan în cazuri asemănătoare, pentru a stabili un record. Ne pregătim împreună de ceva vreme, am mers cu un Matiz, acum suntem cu acest BMW şi încercăm să mergem cât mai repede", a spus copilotul Alexandru Răcănel.
Înainte de a intra în cursa oficială, Florin Georgescu "s-a încălzit" pe pistă. La una dintre curse, autoturismul pilotat de bărbat a acroşat un aparat de măsurare şi omologare a vitezei, creînd panică pentru câteva secunde.
În urmă cu câteva luni, el a demonstrat jurnaliştilor de la Academia Caţavencu de ce este în stare. Filmul a fost postat pe Youtube.
- Martor ocular: Tot mai mulţi şoferi ignoră regulile de circulaţie şi parchează unde le convine
- (VIDEO) Accident grav la Bălţi: Femeie lovită în plin de un şofer beat, chiar pe trecerea de pietoni
- Un microbuz de pe linia 103 a lovit un automobil VIDEO
- Cadavrul unui bărbat a fost găsit la Bălţi de un şofer