Război al declaraţiilor între Paris şi Londra
Război al declaraţiilor între Paris şi Londra. După ce premierul britanic David Cameron s-a opus, săptămâna trecută, modificării tratatului european, oficialii francezii se întrec în a lansa atacuri verbale la adresa omologilor englezi. Astăzi ministrul de Finanţe francez a declarat că economia britanică se află într-o stare dificilă.
Oficialul francez a mai adăugat că Londra nu este în măsură să dea lecţii de economie Franţei. "Situaţia economică din Marea Britanie este foarte îngrijorătoare. Iar, astăzi, din punct de vedere economic, preferăm să fim francezi decât britanici", a precizat Francois Baroin.
Relaţiile dintre Marea Britanie şi Franţa s-au deteriorat ca urmare a neînţelegerilor legate de viitorul Uniunii Europene. Tensiunile au escaldat după ce preşedintele francez Nicolas Sarkozy l-a numit pe şeful Cabinetului de Miniştri de la Londra, un "copil încăpăţânat", iar preşedintele băncii centrale franceze a sugerat că raitingul de ţară al Regatului Unit ar trebui retrogradat.
Externe