Inspectoratul Fiscal vrea să supună unui control peste 100 de companii din Moldova
Inspectoratul Fiscal de Stat a anunţat planul de control al marilor companii. Astfel, în a doua jumătate a anului vor fi verificate peste 100 de întreprinderi care au un aport considerabil la Bugetul de stat.
În următoarele şase luni urmează să fie verificate 108 întreprinderi. Pe listă sunt incluşi importatori de produse cosmetice, dar şi produse petroliere, fabrici de lapte, bănci şi altele. Printre acestea se numără firme precum Sun Communications, "Ascom", "Sudzucker-Moldova", dar şi "Mobias Bancă".
Lor li se adaugă întreprinderea de stat "Registru", operatorul de telefonie mobilă "Moldcell", precum şi RED Union Fenosa.
Din ianuarie până în iunie anul curent, Inspectoratul Fiscal a efectuat 1.918 controale la agenţii economici. La final, inspectorii au calculat că de la firmele respective urmează să intre în Bugetul de Stat peste 60 de milioane de lei.
De altfel, Fiscul şi-a schimbat strategia de acţiune şi a început să-şi planifice controalele. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului, acest lucru a redus numărul verificărilor. În schimb, a sporit eficacitatea.