Noi violenţe la Cairo: Şase oameni au murit şi peste 300 au fost răniţi
Embed:
Violenţele continuă la Cairo. Aproape 10.000 de manifestanţi s-au confruntat cu forţele de ordine, care au folosit tunuri cu apă pentru a dispersa mulţimea furioasă. În urma luptelor de stardă 6 oameni au murit, iar peste 300 au fost răniţi.
Violenţele de la Cairo au început după ce poliţiştii au arestat un participant al acţiunii de protest, pe care l-ar fi bătut cu bestialitate.
Protestatarii au aruncat cocktailuri Molotov şi pietre, iar poliţiştii au tras focuri de avertizare. Ciocnirile continuă, însă, în apropiere de Parlament şi Guvern. Acţiunea de protest a început cu trei săptămâni în urmă, când manifestanţii şi-au instalat corturi lângă Parlament, după numirea în funcţie a premierului egiptean.