Ce cred oamenii de la sate despre alegerea preşedintelui
Oamenii de la ţară sunt dezamăgiţi că nici la scrutinul de vineri nu a fost ales şeful statului. Dacă unii se simt umiliţi şi uitaţi, alţii spun că indignarea lor nu are margini. Totuşi, există şi unii care speră că în cel mai apropiat timp vom avea un preşedinte de ţară.
Locuitorii din Rădeni, Călăraşi spun că în mare parte, instabilitatea din ţară este cauzată de faptul că nu avem preşedinte.
"Nu-i stăpân în ţară, de asta poate şi lumea o duce greu, sunt nevoiţi ca să lase ţara şi să se ducă peste hotare", a spus o localnică.
Unii oameni sunt mai categorici. "Eu nu stiu ce fac ei în Parlament. Mă uit la televizor şi ameţesc. Măi oameni buni, măi, odată şi-odată, discutaţi măi! Doi ani pe-a treilea, cât o să mai aşteptăm noi, chiar nu găsim noi un om care să merite?", s-a întrebat un localnic
Şi locuitorii din Sadovoe, municipiul Bălţi au păreri împărţite despre alegerea preşedintelui. În timp ce unii susţin că nu au nevoie de un şef al statului, alţii sunt convinşi că ţara are nevoie de un preşedinte şi îndeamnă politicienii să găsească o candidatură potrivită.
"Nu avem nevoie de preşedinte, pentru că aşa mai facem nişte economii. Nu a fost mai bine nici cu preşedinte, nici fără el. Oricum toate problemele se rezolvă. Noi, oamenii simpli nu avem nevoie de preşedinte",a spus o mătuşică.