Actele de stare civilă se vor perfecta mai repede şi vor fi mai ieftine
Mai multe servicii de eliberare a actelor de stare civilă vor deveni mai ieftine, iar perioada de eliberare a acestora va fi mai scurtă. A devenit posibil, după ce Guvernul a aprobat, astăzi, metodologia de calculare a tarifelor prestate contra plată de Serviciul de Stare Civilă.
"Această metodologie prevede şi metoda de plată a serviciilor în caz de solicitare a lor în regim de urgenţă. Respectiv, au fost modificate şi anumite tarife, în sensul reducerii anumitor tarife, pentru eliberarea actelor în regim de urgenţă. În medie, cam de la 130 la 100 de lei, unele tarife pentru unele servicii", a spus viceministrul Justiţiei, Vladimir Grosu.
Potrivit noilor modificări, se va micşora taxa pentru soluţionarea cererii privind urgentarea înregistrării căsătoriei. Astfel, pentru 25 de zile, taxa va fi micşorată de la 1000 la 700 de lei. În cazul înregistrării căsătoriei în termen de 15 zile, reducerea va fi de 900 de lei, de la 3000 la 2100 de lei.
Soluţionarea cererii în cinci zile va costa 3500 de lei, faţă de 5000, iar pentru un răspuns în 24 de ore, taxa va fi cu 2400 de lei mai mică, adică 5600 de lei, faţă de 8000. Şi examinarea cererii de schimbare a numelui va costa mai puţin. Pentru perfectarea acesteea în 30 de zile, reducerea va fi de 20 de lei, de la 100, cât este în prezent, la 80 de lei. Obţinerea unui rezultat în 15 zile va costa 240 de lei, sau cu 60 de lei mai puţin.
Pentru urgentarea examinării în cinci zile taxa va fi de 400 de lei, sau cu 100 de lei mai puţin, iar în 24 de ore - 640 de lei, faţă de 800, cât este acum. O veste bună şi pentru cei care solicită eliberarea unui duplicat al certificatului de stare civilă. Aceştia, precum şi cei care solicită un extras de pe actul de stare civilă, vor obţine actele în 20 de zile, şi nu în 25, cum este în prezent.
- Oficiile de Stare Civilă din ţară nu mai eliberează acte în regim de urgenţă
- Zeci de oameni sunt revoltaţi că trebuie să stea la coadă la Oficiul Stării Civile din Capitală
- Un nou serviciu la Consulatul României din Chişinău: Acum te poţi programa prin telefon
- Plătesc pentru acte urgente, dar le primesc peste luni de zile