Bilete gratis la Campionatul Mondial din 2014 pentru persoanele cu dizabilităţi
Bilete gratis la Campionatul Mondial din 2014 pentru persoanele cu handicap. Foştii fotbalişti brazilieni Romario şi Ronaldo, au anunţat donarea de către Confederaţia Braziliană de Fotbal a 32 mii de bilete persoanelor cu dizabilităţi.
Tichetele respective, câte 500 pentru fiecare joc de la turneul final găzduit de Brazilia, au fost obţinute în urma demersurilor făcute de Romario, care a devenit între timp deputat în Congresul brazilian, din partea statului Rio de Janeiro, însă negocierile s-au accelerat în ultima perioadă, după ce Ronaldo a fost numit membru în Consiliul de administraţie al Comitetului local de organizare al Campionatului Mondial 2014.
Proiectul de lege prezentat de executivul brazilian a fost, însă, criticat de FIFA, care a solicitat unele modificări. Forul internaţional se opune, de exemplu, reducerii preţului biletelor de intrare pentru pensionari şi studenţii din instituţiile publice, precum şi interzicerii consumului de alcool pe stadioane, lucru prevăzut de legislaţia braziliană.