În Columbia a fost inaugurat un escalator gigant pentru nevoiaşi
În cea mai săracă zonă din Columbia a fost inaugurat un escalator gigant, în aer liber. Oamenii care locuiesc în districtul 13 din oraşul Medellin nu vor mai fi nevoiţi, de azi înainte, să urce un deal abrupt de aproape 400 de metri înălţime.
Acesta este unicul drum pe care localnicii pot ajunge acasă din centrul localităţii. Scara rulantă a costat 7 milioane de dolari şi face parte dintr-o serie de proiecte de infrastructură, menite să contribuie la modernizarea oraşului.
Aproximativ 12 mii de oameni din regiune, care vor folosi escalatorul, vor urca şi coborî dealul în doar 5 minute, în comparaţie cu jumătate de oră, cât erau nevoiţi să facă înainte.
Districtul 13 este cea mai săracă şi periculoasă zonă din oraşul Medellin, fiind considerat în anii 80 un important centru de trafic de droguri.