Atmosfera sărbătorilor de iarnă a intrat în sediile partidelor politice. Cum arată brazii acestora
Atmosfera sărbătorilor de iarnă a intrat şi în sediile partidelor politice. În primul rând, nelipsit este pomul de Crăciun care a fost împodobit atât de concuderea formaţiunilor, cât şi de tinerii din partid. La fel nu lipsesc nici luminile de sărbătoare, iar cetele de colindători şi urători i-au vizitat deja pe unii lideri.
"De Crăciun, dacă observaţi este un brad artificial, chiar dacă Moldsilva e la noi, nu am vrut să căutam un brad frumos şi mare. Ne-am gândit să avem un brad ca să se bucure cei care intră şi pentru colindători", a precizat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.
La sediul Partidului Liberal Democrat, bradul a fost împodobit chiar de deputaţi. "În fiecare an, conducerea partidului ne adună aici la sediu pentru a întâmpina şi a petrece anul vechi", a spus deputatul PLDM Ion Balan.
Iar democraţii au împodobit doi brazi: unul pentru aripa tânără şi altul pentru conducerea formaţiunii. "Ca de obicei, cum fac moldovenii. Am împodobit brazi nu prea mari. Este normal că se doreşte împodobirea bradului în culorile partidului şi în plus este o culoare frumoasă – acest albastru profund", a menţionat şeful Serviciului de presă al PD, Irina Gâscă.
Tradiţional, sărbătorile de iarnă se încheie pe 14 ianuarie, când pe stil vechi este sărbătorit Sfântul Vasile.
- Doi brazi din curtea Publika TV, ce vor ajunge la copiii care nu au un pom de Crăciun, au fost decoraţi azi
- Doi brazi de la Publika TV au ajuns în casele eroilor din Ceadâr-Lunga şi Sadâc VIDEO
- Peste 200 de moldoveni şi-au luat pomi de Crăciun în chirie în acest an
- Moldovenii, în febra sărbătorilor de iarnă. Ce decoraţiuni de Crăciun sunt la modă în acest an