Mii de oameni au protestat noaptea trecută pe străzile din Ankara şi Istanbul
foto: www. publika.md
canal tv
Mii de oameni au protestat noaptea trecută pe străzile din Ankara şi Istanbul. Oamenii au cerut ca responsabilii pentru bombardamentele de miercuri, din sudul ţării, soldate cu peste 30 de morţi să fie aduşi în faţa justiţiei.
Miercuri noaptea, forţele aeriene turceşti au lansat mai multe raiduri asupra rebelilor curzi la graniţa cu Irakul. Cel puţin 35 de civili au fost ucişi în ceea ce autorităţile au numit o eroare operaţională. Majoritatea victimelor sunt minori cu vârste între 12 şi 18 ani şi făceau parte din aceeaşi familie.
Premierul turc Regep Tayyip Erdogan a promis anchetarea incidentului, dar s-a arătat părtinitor faţă de militari. Armata turcă luptă din 1984 cu militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan, organizaţie separatistă care cere independenţa teritorială a kurzilor din Turcia.