Roger Federer şi Rafael Nadal au jucat un meci pe un teren înconjurat de candele
Rafael Nadal şi Roger Federer au făcut din nou spectacol la Doha. Dacă anul trecut au jucat tenis pe apă, de această dată au jucat pe un teren înconjurat de candele. Ideea le-a aparţinut organizatorilor turneului de la Doha care au vrut să celebreze 20 de ani de tenis în Qatar. Meciul s-a disputat în amfiteatrul roman Katara, în timpul nopţii. Singura sursă de lumină a venit de la cele 4 mii de candele romane, care au creat o atmosferă superbă.
"Am fost aici de multe ori, mai mulţi ani la rând şi de fiecare dată este o atmosferă prietenoasă. Din această cauză, de fiecare dată vin cu mare plăcere", a declarat Roger Federer.
"Va fi un start de sezon dificil. Va fi greu în primul meci pentru că la debut tot timpul există o presiune mai mare. Vom da tot ce avem mai bun şi vom aştepta rezultatele", a subliniat Nadal.
Turneul de la Doha se va desfăşura în perioada 2-7 ianuarie şi are premii totale în valoare de 1 milion de dolari. Cei mai importanţi tenismeni aflaţi în competiţie sunt: Nadal, Federer, Tsonga şi Monfils.
- S-a dat start turneului demonstrativ de la Abu-Dhabi
- Djokovic a câştigat turneul demonstrativ de la Abu-Dhabi, după ce l-a învins în finală pe Federer
- Roger Federer şi Rafael Nadal s-au calificat în turul doi al turneului de la Doha
- Rafael Nadal apare într-un pictorial sexy împreună cu supermodelul Bar Rafaeli