PLDM, PD şi PCRM condamnă incidentul de la Vadul lui Vodă: Pacificatorul nu putea să tragă într-o persoană neînarmată
Reprezentanţii partidelor parlamentare condamnă incidentul care a avut loc în apropierea podului de la Vadul lui Vodă, unde un tânăr a fost împuşcat mortal de un pacificator rus.
"O situaţia foarte neplăcută având în vedere că toţi aceşti 20 de ani nu au fost incidente de felul acesta şi este nevoie de o cercetare foarte minuţioasă. Trebuie să vedem care au fost motivele acestui pacificator ca să tragă într- un om neînarmat", a declarat preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.
Deputatul PLDM Tudor Deliu spune că incidentul de la Dubăsari este unul regretabil: "Este un incident regretabil, cu părere de rău. Partidul Liberal Democrat va face toate demersurile pentru elucidarea corectă a acestui caz".
"Eu cred că trebuie să evaluăm neglijenţa criminală de care au dat dovadă unii reprezentanţi ai trupelor de menţinere a păcii. Într-o astfel de situaţie nu aveau dreptul să folosească arma, ci să recurgă la alte metode", a punctat deputatul PCRM Vasilii Şova.
Şi Partidul Liberal a condamnat comportamentul agresiv al trupelor Federaţiei Ruse, calificândul drept un abuz faţă de populaţia civilă a Republicii Moldova şi o agresiune fără justificare.