Au tras cu arma de bucurie că vine 2012 şi au lăsat fără curent trei sate, de Revelion
S-au amuzat şi au "împuşcat" într-un conductor de 10 KV, chiar în nopatea de Revelion. Astfel, locuitorii a trei sate din raionul Ialoveni, au întâlnit Anul Nou pe întuneric. Asta după ce o persoană necunoscută a tras cu arma de vânătoare în direcţia liniei de curent electric, informează Info-Prim Neo.
Potrivit şefului secţie relaţii informative şi comunicare internă în cadrul Read Union Fenosa, Vasile Gribincea, locuitori satelor Gangura, Alexandrovca şi Misovca din raionul Ialoveni, la orele 22.25, au sunat la Dispeceratul central" Red Union Fenosa" şi au anunţat despre lipsa tensiunii.
"O brigadă operativă de intervenţie a stabilit în scurt timp, cauza absenţei tensiunii şi anume faptul, că în conductori s-a tras cu o armă de vânătoare. În rezultatul lovirii directe cu o încărcătură de alice, unul din conductorii de aluminiu a fost rupt, căzând la sol", a declarat Gribincea.
"Localnici din satul Alexandrovca, unde a fost "împuşcat" conductorul de 10 kV, au confirmat că, într-adevăr, cineva a tras cu puşca în aer şi a nimerit în linia electrică, dar că nu a făcut-o intenţionat, ci de bucurie, că vine Anul Nou", a punctat acesta.
În urma incidentului, nimeni nu a avut de suferit, iar la scurt timp după cele întâmplate, furnizarea curentului electric a fost restabilită.