Ulei expirat la o grădiniţă din Capitală: Termenul de valabilitate se schimbă de la oră la alta
60 de litri de ulei cu termenul de valabilitate expirat a fost depistat la o grădiniţă din Capitală. Produsul urma să fie folosit în alimentaţia copiilor. Medicii susţin că uleiul expirat poate dăuna grav asupra sănătăţii micuţilor.
Uleiul a fost descoperit la Grădiniţa numărul 108 din Chişinău.
"Termen de valabilitate este patru luni, data fabricării 01 septembrie. Şefa grădiniţei a luat sticlele, le-a ascuns, s-a întins cu mine, mi-o târâit-o din mână ca să n-o arăt", a povestit inspectorul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului Claudia Dică.
"Folosind asemenea uleiuri în alimentaţia consumatorilor, copiilor, se pot agrava anumite maladii ale tractului gastro-intestinal", a menţionat şeful secţiei Siguranţa Alimentelor a Centrului Naţional de Sănătate Publică, Andrei Ciuburciu.
Produsul a fost livrat de firma "Draur Grup" care are contract cu Direcţia Educaţie a sectorului Râşcani. Reprezentanţii întreprinderii au refuzat să discute cu presa, iar angajaţii grădiniţei spun că nu au ştiut că uleiul este expirat.
"Nu poţi să le controlezi pe fiecare când descarcă maşina", explică magaziera Ana Boaghe.
Peste o oră, directorul grădiniţei a făcut rost de un document, în care se spune că produsul este valabil până la 1 septembrie 2012. După apariţia acestui act şi declaraţiile angajaţilor s-au schimbat.
"Toate sticlele cu ulei au fost verificate şi a am primit documentul. Totul este în regulă. Ştiam că am primit totul corect", a spus directoarea grădiniţei 108, Tamara Fedico.
Cei de la Direcţia Educaţie spun că vor investiga această situaţie, iar vinovaţii vor fi sancţionaţi. Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor susţin că uleiul urmează să fie confiscat. Firma care a livrat produsul riscă o amendă de până la 10 mii de lei.
- Moldovenii nu se plâng când cumpără produse cu termenul expirat: Nu au încredere în autorităţi
- Mobilier şi jucării confecţionate de părinţi şi copii la o grădiniţă din Capitală
- Grădiniţă fără mobilă: Copiii din Măgdăceşti dorm câte doi în pat
- Prima grădiniţă în Schinoasa - satul care nu are şcoală, biserică şi nici măcar un magazin