Manchester City îşi păstrează fotoliul de lider în Premier League
Echipa lui Roberto Mancini s-a distrat aseară cu Liverpool în derbyul etapei a 20-a. Chiar şi în 10 oameni, cetăţenii au reuşit trei goluri în poarta oaspeţilor, prin Aguero, Toure şi Milner şi s-au distanţat la trei puncte de United, care va juca astăzi la Newcastle.
Cetăţenii s-au impus pe teren propriu în faţa formaţiei Liverpool, scor 3-0. Oaspeţii au avut o ocazie foarte bună de gol în minutul 8, dar au ratat. Gazdele au deschis scorul în minutul 10 prin Aguero, care a şutat perfect de la 25 de metri. Yaya Toure a făcut 2-0 în minutul 33, iar scorul nu sa mai schimbat până la pauză.
În partea a doua a meciului, oaspeţii au avut toate şansele de a schimba soarta meciului, după ce Gareth Barry a primit al doilea galben şi a fost eliminat. Nu au reuşit să facă acest lucru, iar City a mai punctat o dată, din penalty, prin Milner.
Victorie a obţinut şi Tottenham în meciului cu West Bromwich, scor 1-0. Jermain Defoe a marcat singurul gol al meciului.
Tot în etapa a 20-a Sunderland s-a impus în deplasare, în faţa uneia dintre codaşele clasamentului, Wigan Athletic, scor 4-1 şi a urcat până pe locul 10 în Premier League.