Prognoza meteo pentru 26 iulie 2010
Mâine vremea, deşi va fi mohorâtă şi ploiosă, cel puţin va fi mai suportabilă la orele amiezii, mai ales că şi termoemtrele vor arăta mai puţine grade. În nord va ploua, local se vor forma descărcări electrice. 26 de garde se vor înregistra mâine la Briceni, 27 în Soroca, iar la Bălţi, mercurul va urca până la 28 de grade. În sud, temperaturile se apropie de valoarea de 30 de garde, dar din contul ploilor, percepţia de căldură va dispărea. În Leova vor fi 29 de grade, la fel ca şi în Comrat, iar în oraşul Cahul, la amiază, mercurul va urca la 28 de grade. Ploile nu vor părăsi mâine nici centrul Moldovei. Din nou nu lipsesc descărcările electrice, cât despre temperaturi, acestea vor rămâne la limita de confort. 28 de grade vom avea în Orhei, 31 la Tiraspol, iar în Chişinău, maxima zilei va fi de 29 de grade.
În următoarele zile în capitală timpul va fi mai mult mohorât. Mai plouă mâine şi poimâine, în rest – mult soare şi temperaturi de vară. Luni în Chişinău vor fi 29 de grade, marţi cu un grad mai mult şi cum am spus mai devreme, ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, miercuri şi joi va fi acceaşi temperatură de 32 de grade, iar vineri maxima termică nu va trece de 33 de grade, mult soare şi nici vorbă de ploi.
În Romania vremea se va menţine instabilă. Va ploua pe arii extinse în toate regiunile, exceptandu-le pe cele vestice şi sud-vestice, unde ploile se vor semnala local. 24 de grade vor fi în Timişoara, la Oradea 21, iar în Cluj Napoca, doar 20 de grade. În regiunea Moldovei, deşi timpul va fi mohorât, maximele vor încă ridicate pentru această dată. În Iaşi, mâine la amiază se vor înregistra 28 de grade la fel ca şi pe litoral, la Constanşa, iar în Galaţi temperature maximă nu va trece de 27 de grade. Şi în capitală, la Bucureşti, vremea se va menţine instabilă. Cerul va fi mai mult acoperit de nori, iar temperature maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade.