Protestele de la Vadul lui Vodă continuă: Oamenii cer desfiinţarea tuturor punctelor de trecere
Protestele din preajma postului forţelor de menţinere a păcii de la Vadul lui Vodă au continuat şi astăzi, în ziua funeraliilor tânărului împuşcat. Oamenii cer desfiinţarea tuturor punctelor de trecere, amplasate de-a lungul râului Nistru. Printre protestatari a fost şi vicepreşedintele Partidului Liberal. Dorin Chirtoacă crede că ambasadorul Federaţiei Ruse trebuie să fie expulzat din ţară.
Oamenii susţin că vor protesta până când vor fi auziţi, iar posturile vor fi lichidate. "Azi suntem patru sute, maine trebuie să fim două mii, poimâine trei mii, zece mii", a spus preşedinte Asciaţiei Veteranilor de Război, Andrei Agachiev.
Indignaţi, protestatarii au declarat că, de fapt, posturile forţelor de manţinere a păcii nu au zone clar stabilite pe care trebuie să le supravegheze.
"Din păcate, avem prea multă indiferenţă în tot ce se întâmplă în bucăţile astea de pământ", a declarat interpretul Gicu Afroni.
Prezent la proteste, vicepreşedintele Partidului Liberal Dorin Chirtoacă a declarat că ambasadorul rus, Valeri Kuzmin a călcat în picioare demnitatea cetăţenilor Republicii Moldova. "Consider că ambasadorul Federaţiei Ruse, trebuie expulzat din Republica Moldova şi asta trebuie să fie atitudinea statului nostru faţă de cei care ne încalcă demnitatea", a menţionat acesta.