Gafă scandaloasă! Ce caută un nudist într-o reclamă pentru copii (VIDEO)
Lanţul francez de îmbrăcăminte La Redoute se află în mijlocul unui scandal după ce într-una dintre reclamele la îmbrăcăminte pentru copii se poate vedea un bărbat gol.
Imaginea arată patru copii care aleargă pe plajă purtând îmbrăcăminte La Redoute, însă pe fundal se poate vedea un bărbat gol care iese din apa mării.
Imaginea, care a apărut timp de câteva ore pe site-ul companiei, a stârnit imediat reacţia publicului. Utilizatorii au început să scrie pe Twitter despre gafă, catalogând-o drept "scandal" sau "greşeală majoră".
Identitatea bărbatului nu a fost dezvăluită, însă acesta a devenit deja faimos după ce mai mulţi utilizatori ai internetului au folosit imaginea sa, pe care au adăugat-o în alte imagini faimoase, cum ar fi un tablou ce ilustrează revoluţia franceză sau alături de personajele din serialul animat "South Park".
Compania şi-a cerut imediat scuze pentru eroare.