Chirtoacă: Avem cel mai mare veceu în aer liber, care poate fi introdus în Cartea Recordurilor
Cel mai mare "veceu în aer liber", aşa cum numeşte primarului general al capitalei staţia de epurare din Chişinău, va dispărea în cel mult o săptămână. Cel puţin aşa promite administraţia Societăţii pe Acţiuni "Apă-Canal Chişinău". În timp ce primarul Dorin Chirtoacă a sugerat includerea staţiei în Cartea Recordurilor, directorul "Apă-Canal Chişinău", Constantin Becciev afirmă că nu are nicio şansă.
Potrivit directorului "Apă-Canal Chişinău", mai trebuie evacuate, în depozite speciale, cinci mii de metri cubi de nămol, de pe o suprafaţă de până la un hectar. Teoretic, asta înseamnă că mirosul neplăcut, care vine de la Staţia de Epurare, ar trebui să dispară. Aproape 250 de mii de metri cubi de nămol, de pe mai bine de 30 de hectare au fost transportate, din luna septembrie 2009.