Troleibuz implicat în accident: Nouă pasageri au ajuns la spital în stare gravă
Nouă oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, în această dimineaţă, după ce troleibuzul în care se aflau a ajuns într-un stâlp. Accidentul s-a produs pe Calea Orheiului din Capitală. Poliţia investighează cazul. Din spusele martorilor, accidentul s-ar fi produs într-un moment de neatenţie a şoferului.
Nouă adulţi au avut nevoie de îngrijiri medicale. "Starea pacienţilor, în dependenţă, variază de la gravă până la foarte gravă. Predomină leziunea ţesuturilor feţei, traumatismele cranio-cerebrale şi traumatismele membrelor superioare", a menţionat şeful Departamentului Medicină Urgentă, Oleg Codreanu.
Şoferul a refuzat să discute cu echipa noastră. Poliţia cercetează circumstanţele producerii accidentului. "Şoferul spune că un pasager a solicitat să oprească de urgenţă troleibuzul ca să coboare. Şi în momentul acesta, fiind sustrasă atenţia conducătorului auto, s-a tamponat în pilonul electric. E real, putea să se întâmple aşa cum a spus.", a precizat căpitanul de poliţie Ghorghe Spânu.
În troleibuz se aflau aproximativ 30 de pasageri.
- (VIDEO) Maxi-taxi proiectat într-un copac în Capitală: Trei adulţi şi un copil au ajuns la spital
- Accident grav: Fostul deputat Vasile Vatamanu a decedat, iar membrul formaţiei "Noroc" Alexandru Cazacu e la spital
- Şoferul troleibuzului implicat ieri într-un accident a fost eliberat din funcţie
- Accident pe strada Alba Iulia din Capitală: Un microbuz s-a ciocnit cu un troleibuz