Prezenţă modestă pentru Moldova la Campionatul European de atletism
Prezenţă modestă pentru Moldova la Campionatul European de atletism! Chiar dacă normativul de calificare a fost îndeplinit de 10 sportivi moldoveni, patru din ei nu vor participa din diferite motive: lipsa de bani, probleme de înregistrare şi căldura!
Moldova va fi reprezentată la Campionatul European de atletism ce va avea loc la Barcelona de doar şase sportivi la cinci probe diferite. Singura probă în care vom avea doi reprezentanţi va fi aruncarea ciocanului la feminin unde vor concura surorile Marghiev.
Preşedintele Federaţiei de Atletism, Anatol Balan spune că normativul de calificare pentru europene a fost îndeplinit de 10 sportivi, însă din diferite motive patru dintre ei nu vor participa la competiţie.
Campionatul European va avea loc între 27 iulie şi 1 august în Barcelona, Spania. La turneu vor participa 1370 de sportivi din 50 de ţări din Europa.