66 de oameni au murit în Japonia din cauza caniculei
Din cauza caniculei, în Japonia au murit 66 de oameni, în timp ce alţi peste 15 mii au ajuns la spital. În acestă ţară s-au înregistrat peste 35 de grade Celsius. În urma valului de căldură, care a lovit Japonia în lunile iulie-august 2008, au murit 47 de oameni.
Vremea extremă creează probleme în mai multe parţi ale lumii. Capitala Rudiei e învăluită în fum ca urmare a incendiilor de turbă şi forestiere din apropierea capitalei.
Luni, la Moscova, s-au înregistrat 37,2 grade Celsius. Aceasta a fost cea mai caldă zi din 1920 încoace, când termometrele au arătat plus 36,8 grade Celsius. Şi în Portugalia s-au declanşat incendii de vegetaţie şi de padure în regiunile Porto şi Braga. Astfel, din cauza temperaturilor ridicate, autorităţile au instituit stare de alertă în centrul şi nordul ţării.
În schimb, Bulgaria este afectată de ploile puternice. Astfel, regiunile din centru şi sudul ţării au fost inundate.
Autorităţile bulgare au decretat stare de alertă în regiunile calamitate. Ploile torenţiale au cauzat numeroase pagube în oraşe şi sate, şi au lăsat fără curent electric peste cinci localităţi. Deşi situaţia în zonă se agravează, oficialii nu au anunţat evacuări.
Şi în China, numărul victimelor în urma inundaţiilor din această vară a crescut până la 823 de oameni, iar alţi 437 sunt daţi dispăruţi, în urma ploilor neîntrerupte din provinciile de sud şi de centru ale ţării. Autorităţile chineze au anunţat că debitul apei pe cel mai lung râu al ţării, Yangtze ar putea să-l depășească pe cel din 1998, când au murit peste 4.000 de oameni.