Mai bine de 700 de moldoveni cu probleme de auz nu au proteze
Peste 700 de moldoveni cu deficienţe de auz nu dispun de proteze. Oamenii spun că nu ştiu cum şi de unde pot face rost de aparatele auditive gratuite, oferite de stat. Între timp, Ministerul Muncii şi cel al Sănătăţii nu pot împărţi responsabilităţile şi obligaţiunile ce vizează asigurarea pacienţilor cu astfel de dispozitive. Fiind dezinformaţi, oamenii obţin cu greu protezele auditive.
Oamenii cu deficienţe de auz povestesc cât de greu este să faci rost de o proteză care trebuie schimbată o dată la trei ani.
"Mai întâi, m-am dus şi am făcut audiograma, pe urmă m-am întors la Asociaţie să întreb unde trebuie să merg mai departe. Mi-au indicat pas cu pas ce să fac, dar e foarte greu. Mama, tata n-au ştiut unde să meargă, l-au cumpărat singuri", a menţionat o tânără.
"Persoanele surde vin la noi, pentru că în primul rând ei nu au acces de comunicare în aceste centre şi sunt nevoiţi să se adreseze la asociaţie, noi scriem demerse, îi rugăm, îi pun în rând şi aşteptaţi", a menţionat managerul de oficiu al Asociaţiei Surzilor, Natalia Babici.
În timp ce oamenii încearcă să găsească o cale mai uşoară de a obţine un aparat auditiv, autorităţile nu pot să decidă ce instituţie este responsabilă de repartizarea protezelor.
"Protezarea, de fapt, nu este a Ministerului Sănătăţii, e a Ministerului Muncii, noi examinăm, transmitem listele respective", a menţionat viceministrul sănătăţii, Gheorghe Ţurcanu.
"Ministerul Sănătăţii, din bugetul de stat primea 200 de mii de lei pentru aceste aparate. Astăzi, am intervenit în cadrul acestui consiliu cu propunerea să vedem întregul cadru legislativ de asigurare cu aceste aparate", a spus ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Valentina Buliga.
În 2011, aparate auditive gratuite au primit peste 1.400 de adulţi şi aproape 300 de copii. Oficial, în Moldova, sunt înregistraţi peste 3.000 de oameni cu deficienţe de auz.
- Atenţie! În sezonul rece creşte numărul incendiilor
- Poliţiştii se plâng că nu au etiloteste: Avem nevoie de un MILION de euro pentru a le procura
- PSD a ieşit din nou în stradă: Simpatizanţii formaţiunii au protestat, astăzi, în faţa Guvernului
- Scandalul silicoanelor ucigaşe a ajuns şi în America de Sud