655 de cazuri noi de COVID-19 şi două decese, confirmate luni
655 de cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate, luni, după procesarea a 4515 teste.
Din totalul îmbolnăvirilor, 17 sunt în rândul cadrelor medicale, iar şapte sunt de import.
În spitalele din ţară sunt internaţi 1822 de bolnavi de COVID-19, dintre care 213 se află în stare extrem de gravă, iar 32 sunt intubaţi.
5.535 de oameni au forme uşoare sau medii de boală şi se tratează acasă.
Totodată, pe parcursul zilei de luni, 750 de persoane s-au vindecat de COVID-19.
Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a anunţat două decese provocate de complicaţiile date de boală.
Totodată, statistica include alte 33 de decese din zilele şi lunile anterioare. Dintre acestea, 11 sunt din regiunea transnistreană.
Astfel, bilanţul total al morţilor de la declanșarea pandemiei se ridică la 8.869.