Lupta pentru fotoliul prezidenţial dintre Nantoi şi Talmaci se dă pe Facebook. VEZI cine câştigă
Cei doi potenţiali candidaţi la preşedinţie, Oazu Nantoi şi Leonid Talmaci, au înfierbântat discuţiile pe reţelele de socializare. Internauţii le-au enumerat calităţile, dar nu au ezitat să facă bancuri pe seama lor. Concurenţii pentru fotoliul prezidenţial au şi luptat, însă nu în realitate deocamdată, ci doar virtual.
Şi asta deoarece utilizatorii Facebook-ului au creat grupuri de susţinători ai celor doi posibili candidaţi. Astfel, pagina "Leonid Talmaci - Preşedinte" s-a ales cu 408 suporteri, in timp ce "Oazu Nantoi - Preşedinte" a adunat 683 de voturi.
Deşi niciunul dintre ei nu a ajuns nici măcar să fie înregistrat la Comisia specială, în spaţiul virtual se pare că avem deja învingători. În cazul lui Nantoi, internauţii au apreciat faptul că este onest, sincer, inteligent şi cunoaşte politica, în timp ce susţinătorii lui Talmaci vorbesc că fostul şef al Băncii Naţionale ar fi un economist de excepţie.
Amintim că Oazu Nantoi şi-a anunţat intenţia de a se înscrie în cursa pentru prezidenţialele din 15 ianuarie în calitate de candidat neafiliat. Fostul guvernator BNM Leonid Talmaci a fost propus de Partidul Comuniştilor.
Politică
- Talmaci este "sănătos tun" şi poate deveni preşedinte
- Oazu Nantoi poate fi şef al statului: Medicii l-au declarat apt pentru a candida la Preşedinţie
- Nantoi: Intenţia de a candida la şefia statului rămâne valabilă până la următorul scrutin
- Scrutinul prezidenţial din Rusia, organizat de un lanţ de cafenele din Moscova