Statui sculptate în totalitate din gheaţă şi zăpadă într-un orăşel din apropiere de Beijing
Imagini de poveste la sărbătoarea gheţii, într-un orăşel din apropiere de Beijing. Mii de oameni s-au înghesuit să admire statuile gigantice, sculptate în totalitate din gheaţă şi zăpadă. Festivalul se desfăşoară cu ocazia inaugurării Anului Dragonului.
Zeci de artişti au creat un orăşel fantastic, cioplit în gheaţă, pe o suprafaţă de 500.000 de metri pătraţi. Printre clădirile şi felinarele de gheaţă, toate scăldate în lumini multicolore, se înaltă 300 de dragoni de gheaţă. Cea mai mare sculptură are o lungime de peste 40 de metri.
Sărbătoarea gheţii şi zăpezii din China a devenit o tradiţie şi adună, în fiecare an, un număr mare de turişti. Organizatorii expoziţiei aşteaptă vizitatorii până la sfârşitul lunii februarie, când se încheie Festivalul Primăverii.