Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, astăzi, Ajunul Bobotezei
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, astăzi, Ajunul Bobotezei. În biserici, preoţii oficiază servicii divine şi fac agheasmă.
În ajunul Bobotezei se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic. De Bobotează şi în ajunul sărbătorii, se sfinţesc apele, iar credincioşii merg la biserică pentru a lua agheasmă. Cei, care nu pot veni la biserică, pot lua apă din orice sursă, deoarece, tradiţia spune că în seara de Bobotează apa este tămăduitoare.
În biserici, apa este sfinţită în timpul Slujbei aghesmei mari, care aminteşte de Botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului. Se crede că agheasma tămăduieşte rănile şi este păstrată în casă pentru a avea linişte şi pace. Atunci când se ia agheasmă, nu trebuie să fim certaţi cu nimeni şi să ne abţinem de la fapte şi gânduri rele, pentru că apa sfinţită îşi pierde din sacralitate.
Se zice că dacă în această zi ninge sau e ger, roada va fi bogată. În ajun de Bobotează, tinerii necăsătoriţi pot pune în practică mai multe ritualuri, prin care atrag căsătoria. Potrivit tradiţiei, cei care stau primii pe scaunul pe care a stat preotul şi beau din paharul din care a băut el, se vor căsători în curând.
- Creştinii ortodocşi de stil nou sărbătoresc astăzi Boboteaza
- Tradiţii de Bobotează: Se fac farmecele şi descântecele, iar fetele îşi află ursitul
- Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc botezul lui Isus Hristos
- Tradiţie extremală: S-au scăldat în apa rece a Nistrului pentru a se curăţa de păcate VIDEO