În 2012, telefoanele cu Android vor fi mai vândute decât PC-urile
Anul 2012 anunţă un moment de cotitură în industria IT, când platformele de calcul mobile ajung să egaleze şi în cele din urmă să depăşească în volumul vânzărilor PC-ul clasic, companionul de nădejde pentru acasă şi la birou timp de mai bine de 30 ani.
În timp ce sistemele PC au crescut încet dar sigur în popularitate pe durata mai multor decenii, gama telefoanelor inteligente a cunoscut o ascensiune foarte rapidă, ajungând doar în ultimii 5 ani prin buzunarele a milioane de utilizatori din lumea întreagă, concurând prin volumul de vânzări obţinute stemele PC tradiţionale.
O contribuţie uriaşă la povestea de succes a gamei telefoanelor inteligente a avut şi adoptarea rapidă a platformelor Apple iOS şi Google Android, apreciate pentru pachetul consistent de facilităţi oferite şi evoluţia rapidă susţinută de-a lungul timpului.
Dacă în urmă cu ceva timp anunţam că vânzările obţinute de gama smartphone cu platformă Android sunt pe cale să le depăşească pe cele obţinute de Apple cu gama de produse bazate pe sistemul iOS, iată că platforma Android se îndreaptă către stabilirea unui nou record, depăşind prin volumul de vânzări sistemele desktop PC.
Faptul că PC-urile tradiţionale nu mai sunt la modă este deja binecunoscut, însă creşterea rapidă în popularitate a telefoanelor inteligente riscă să împingă bătrânul PC şi mai mult către marginea prăpastiei, trendul deocamdată stagnant al vânzărilor urmând să intre într-un declin din ce în ce mai accelerat pe perioada anilor următori.