Măsuri antifraudă: Calea Ferată va colora motorina în albastru
Gata cu furturile de motorină la Calea Ferată a Moldovei! Întreprinderea implementează o tehnologie nouă, în urma căreia combustibilul capătă o culoare albastră. Astfel, dacă până acum oamenii legii nu puteau demonstra că motorina furată aparţinea Căii Ferate, nuanţa acesteia va fi o dovadă incontestabilă de acum încolo.
În motorină vor fi adăugate substanţe speciale. Astfel, pentru 10 tone se va folosi o cantitate de 1,2 litri de aditiv, iar întreprinderea va cheltui doar 10 cenţi suplimentar, pentru a colora o tonă de combustibil. Reprezentanţii instituţiei spun că aceasta nu este singura măsură antifraudă.
"Am implementat sistenul de control on-line a consumului, din cauza asta noi în ziua de azi putem în orice minut cunoaştem numărul locomotivei şi consumul ei real în timp, unde se află locomotiva pe teritoriul Moldovei şi consumul şi de ulei şi de motorină", a menţionat directorul general CFM, Vitalie Strună.
Astfel, 30 de locomotive au fost dotate cu un asemenea sistem de control, acum trei luni. În această perioadă, aproximativ 130 de tone de motorină au fost economisite.
"Noi depistam vasele cu motorină care erau sustrase din garniturile de tren sau rezervuarele trenurilor, dar era greu de stabilit că era motorina Căii Ferate. Anul trecut la cest capitol au fost iniţiate 20 de cauze penale, dintre care 18 au fost remise în judecată şi 2 cazuri au fost clasate", a menţionat şeful secţiei urmărire penală a MAI, Veaceslav Toma.
Sistemul de verificare, implementat acum trei luni, a costat 60 de mii de euro. Lunar, Întreprinderea de Stat "Calea Ferată a Moldovei" are nevoie de aproape 2000 de tone de motorină.
- CFM nu a instalat nicio barieră la trecerile de cale ferată neamenajate: Avem nevoie de 60.000.000 de lei
- Calea Ferată din Moldova a vândut unei companii din Rusia şase locomotive produse în 1985
- CCCEC a pornit un dosar penal: Daune de peste 2.000.000 de lei aduse întreprinderii Î.S. "Calea Ferată din Moldova"