O maşină cu minori s-a răsturnat pe carosabil: Şapte copii au ajuns la spital VIDEO
Şapte copii din Drochia au fost accidentaţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat. Şoferul automobilului, în vârstă de 17 ani, a pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe carosabil. Acesta nu avea permis de conducere. În maşină se mai aflau alţi şase minori, trei băieţi şi trei fete. Patru copii rămân internaţi în Spitalul raional din Drochia.
"Pe 22 ianuarie, ora 00.10, conducătorul minor în vârstă de 17 ani conducea fără permis pe traseul Soroca-Costeşti. A ieşit pe banda opusă şi s-a inversat. Am ajuns la faţa locului în 5 minute, odată cu Salvarea. Şase pasageri şi şoferul s-au ales cu leziuni corporale", a comunicat Marcel Cimbriciuc, şef Secţia Poliţie Rutieră Comisariatul de Poliţie Drochia.
Pe de altă parte, medicul de gardă de la Secţia Traumatologie a Spitalului raional din Drochia, Corneliu Gangaliuc, susţine că ar fi vorba despre opt şi nu şapte adolescenţi.
"În jurul orei 12.00 noaptea au fost aduşi de Salvare de la locul accidentului opt minori cu vârstele cuprinse între 16 şi 17 ani. După examinarea medicală, au fost internaţi patru, în principiu cu traume şi fracturi. Copii nu vor ajunge la invaliditate, se vor recupera complet", a declarat acesta.
Corneliu Gangaliuc a mai spus că şoferului, în vârstă de 17 ani i s-a luat proba de sânge, pentru investigaţia care va demonstra dacă acesta a consumat sau nu alcool. Rezultatele vor fi gata în aproximativ 24 de ore.
Iurie Untilov, şef de secţie Direcţia Poliţie Rutieră Chişinău, susţine, totuşi, că în accident au fost implicaţi şapte minori. "La ora 00.20, pe traseul R-7 s-a produs un accident cu şapte persoane traumatizate. În cadrul urmăririi penale se vor stabili circumstanţele accidentului şi cine se face vinovat de producerea acestuia", a menţionat Untilov.
Acesta este de părere că de vină sunt "părinţii şoferului minor, care i-au încredinţat maşina".
Cazul este cercetat de Serviciul urmăriri penale al Comisariatului de Poliţie din Drochia.