Mircea Lucescu a fost externat din spital
"Nici dacă aş fi câştigat Liga Campionilor nu m-aş bucura de atâta atenţie", a declarat Mircea Lucescu la ieşirea din Spitalul Universităţii din Bucureşti, de unde a fost externat. Antrenorul lui Şahtar spune că recuperarea a decurs bine şi în cel mult o săptămână se va întoarce la echipă.
"Recuperarea a fost foarte bună. Sigur, trebuie să am grijă în continuare de ceea ce voi face. Dar în foarte scurt timp mă voi întoarce la lucru. Am primit mesaje din partea tuturor. Dacă aş fi câştigat Liga Campionilor nu ar fi atâta lume", a spus zâmbind Lucescu la ieşirea din spital.
Lucescu a menţionat că se va întoarce la echipă peste o săptămână, imediat după ce va trece ultimul control medical. Tehnicianul român a fost implicat într-un accident grav de circulaţie, care a avut loc în Bucureşti, pe 6 ianuarie. Lucescu a suferit o contuzie toracică, iar în urma accidentului au mai avut de suferit încă două persoane.