Doi judecători suspectaţi de implicare în atacurile raider au fost suspendaţi
Judecătorul Curţii de Apel Bender, Nicolae Nogai, precum şi judecătorul de la Judecătoria raionului Râşcani, Andrei Istrati, au fost suspendaţi provizoriu din funcţie. Decizia a fost luată, astăzi, de Consiliul Superior al Magistraturii.
Suspendarea din funcţie a celor doi judecători a fost cerută de Procurorul General, Valeriu Zubco. Deşi acesta nu a fost prezent la şedinţa de astăzi a Consiliului Superior al Magistraturii, magistraţii totuşi au admis demersul Procurorului.
Consiliul a decis ca cei doi judecători să fie suspenaţi provizoriu din funcţie, până când instanţa de judecată se va expune pe marginea dosarelor penale în care figurează judecătorii Nogai şi Istrati. Cei doi sunt învinuiţi că ar fi pronunţat hotărâri judectoreşti ilegale.
"A-l suspenda pe Nogai Nicolae Petru din funcţia de judecător la Curtea de Apel Bender , bănuit de comiterea infracţiunii din articolul 107, alineat 2, Cod Penal, până la adoptarea a unei hotărâri pe cauza penală. De a admite demersul Procurorului General, şi a-l suspenda provizoriu pe Istrati Ion Grogore din funcţia de judecător al raionului Râşcani, până la adoptarea hotărârii defenitive pe cauza penală", a declarat preşedintele CSM, Nicolae Timofti.
În 2011, patru bănci şi o companie de asigurări au fost ţinta unor atacuri de tip raider. Printre acestea se numără şi compania de asigurări Moldasig, şi Moldova Agroindbank, cea mai mare bancă din ţară.