Saab îşi salvează istoria: Maşinile sale de colecţie nu vor fi vândute
Saab a a reuşit să salveze cele 120 de piese ale muzeului său din Trollhattan. Maşinile de colecţie nu vor mai fi scoase la licitaţie de către lichidatori, scrie automarket.ro.
Saab reuşeşte să îşi păstreze intactă istoria. După ce administratorii procesului de lichidare au anunţat că vor scoate la licitaţie o parte din colecţia de maşini clasice a Muzeului Saab, au revenit asupra deciziei.
Informaţiile privind vânzarea exemplarelor rare ale muzeului a apărut încă de acum două săptămâni. În tot acest timp, adiministratorii au evaluat posibilitatea de a obţine o valoare cât mai bună şi au ajuns la concluzia că este mai potrivit să aştepte creşterea preţului de pornire.
Cu toate acestea, oraşul Trollhattan, Saab AB şi fundaţia Wallenberg s-au grăbit să ofere 3.1 milioane de euro pentru a evita vânzarea istoriei brandului suedez. Maşinile de colecţie vor rămâne aşadar în muzeu. Odată cu ele şi cea mai importantă piesă, Ur-Saab, prima maşină produsă de constructorul scandinav după experienţa sa în domeniul aviatic.