Producătorii de sfeclă de zahăr acuză compania Moldasig că nu achită despăgubirile
Producătorii de sfeclă de zahăr acuză compania de asigurări Moldasig că nu respectă contractul şi nu achită despăgubirile pentru pierderile înregistrate în 2011. Mai mult, fermierii solicită autorităţilor centrale să se implice în soluţionarea acestui litigiu.
Producătorii menţionează, într-un comunicat, că nu au primit, deocamdată, nici o despăgubire. Asta deşi legislaţia stabileşte că plăţile se efectuează în zece zile de la semnarea actului de constatare a pagubelor.
Mai mult, ei acuză Moldasig că a redus valoarea despăgubirilor cu peste 15 milioane de lei. Pe de altă parte, compania de asigurări a anunţat că trebuie să achite despăgubiri în valoare de doar 22 de milioane de lei.
Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, afirmă că statul şi-a îndeplinit obligaţiunile şi a transferat subvenţiile pentru asigurarea sfeclei, iar soluţionarea problemei nu ţine de competenţa ministerului.