Preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev a ordonat ministrului Apărării să folosească forţele armate pentru a ajuta la stingerea incendiilor. Potrivit Ministerului pentru Situaţii Excepţionale, cel puţin 25 de oameni din patru regiuni centrale ale ţării, au murit.
Vladimir Putin a declarat că va deţine funcţia executivă şi de control. Mai mult, premierul rus a decretat să fie alocate cinci miliarde de ruble, sau circa 126 de milioane de euro victimelor incendiilor forestiere. Potrivit datelor oficiale pentru 30 iulie, peste 2 mii de oameni au rămas fără case. Familiile celor decedaţi vor primi câte aproximativ 25 de mii de euro. Putin a îndemnat şefii administraţiilor municipale din zonele afectate de incendii să-şi depună demisia.