HP a dezvoltat servere cu un consum de energie extrem de mic
HP a lansat un program la nivel de industrie care include o nouă platformă de dezvoltare a serverelor, un laborator de inovaţie pentru produse şi un ecosistem de parteneri ce vor ajuta clienţii să reducă complexitatea infrastructurii IT, consumul de energie electrică si costurile.
Noul program, numit Project Moonshot, împreună cu Infrastructura Convergentă HP, permite partajarea resurselor între mii de servere, inclusiv a spaţiului pentru depozitare, a reţelisticii, precum şi administrarea, alimentarea cu energie electrică şi racirea.
Acest program va permite dezvoltarea unor medii de Internet, cloud sau infrastructuri de dimensiuni foarte mari cu un consum redus de energie electrică.
Project Moonshot este gândit să susţină dezvoltarea serverelor cu un consum redus de energie, incurajând în acelaşi timp conlucrarea dintre industrii pentru a depăsi noi bariere în definirea mediilor „hyperscale” de procesare, precum serviciile de cloud sau soluţii de procesare la cerere.
Datorită acestor progrese, nivelul de eficienţă al centrelor de date este aşteptat sa atingă noi valori record pentru anumite procese si aplicatii, având un consum de energie cu pană la 89% mai mic, ocupând cu 94% mai puţin spaţiu şi reducând astfel costurile totale cu pană la 63% în comparaţie cu serverele tradiţionale.
Project Moonshot livrează un model de lucru simplu, permiţând companiilor care deţin mii de servere şi care oferă servicii web, de social media şi de conţinut să realizeze economii de costuri şi de energie electrică fără precedent.
Proiectul se bazează pe experienţa pe care HP a caştigat-o prin inovaţii precum HP Data Center Smart Grid, care le permite clienţilor să-şi dubleze sau chiar tripleze capacitatea centrului lor de date, precum şi recent lansatul HP EcoPOD, cel mai eficient centru de date din lume. Infrastructura Project Moonshot este o extensie a familiei de servere HP ProLiant, care incorporează procesoare tradiţionale x86 de la Intel şi AMD şi care sunt lidere de piaţă de 61 de trimestre.
"Companiile cu medii tehnologice hyperscale se confruntă cu o criza de capacitate care necesită o schimbare fundamentală la nivel arhitectural", a declarat Paul Santeler, vicepreşedinte şi general manager, Hyperscale Business Unit, Industry Standard Servers and Software, HP."HP este recunoscută pentru inovaţii care le permit clienţilor să aibă în permanenţă un avans tehnologic faţă de piaţă, să îşi maximizeze propriul potenţial de inovare şi să diminueze timpul necesar pentru lansarea unor noi servicii, reuşind în acelaşi timp să reducă costurile şi consumul de energie electrică", a adăugat acesta.
Project Moonshot este un program care urmează să se desfăşoare de-a lungul mai multor ani şi în mai multe etape, fiind dezvoltat pe baza experienţei pe care HP a acumulat-o prin construirea unora dintre cele mai mari infrastructuri cloud din lume şi din 10 ani de cercetare în domeniul infrastructurilor tehnologice cu consum mic de energie desfaşurată în HP Labs, divizia centrala de cercetare a companiei.
Reinventând abordarea tradiţională a infrastructurii unui centru de date prin utilizarea Infrastructurii Convergente ca element fundamental, Project Moonshot permite dezvoltarea unor servere cu consum foarte mic de energie prin comasarea resurselor într-un mediu puternic centralizat, astfel încât să poată fi reduse masiv cerinţele de spaţiu, complexitatea administrarii şi consumul de energie electrică. Acesta include trei elemente esenţiale care susţin evoluţia industriei către medii de procesare hyperscale:
HP Redstone Server Development Platform este prima dintr-o serie de platforme pentru dezvoltare de servere care înglobeaza procesoare cu consum de energie foarte mic. Dupa ce au avut, iniţial, procesoare Calxeda EnergyCore ARM Cortex, versiunile viitoare ale Redstone vor avea şi procesoare bazate pe Intel Atom.
HP Redstone este proiectat pentru testarea şi verificarea validiţatii conceptelor tehnologice. Ea cuprinde peste 2.800 de servere într-un singur rack, asigurând o reducere de 97% a complexităţii infrastructurii prin diminuarea numărului de cabluri, switch-uri şi dispozitive periferice necesare. Platforma iniţiala Redstone va fi disponibilă în cantităţi limitate şi pentru anumiţi clienţi, în prima jumătate a anului viitor.
HP Discovery Lab le permite clienţilor să experimenteze, să testeze şi să certifice aplicaţii prin intermediul HP Redstone Server Development Platform şi al altor platforme cu consum foarte mic de energie, precum şi pe servere tradiţionale. Primul laborator va fi deschis în Houston, în ianuarie, alte laboratoare fiind planificate în Europa şi în Asia. Având acces de la distanţă sau direct în laborator, clienţii lucrează direct cu inginerii HP şi cu alţi jucători din industrie pentru a afla cum pot răspunde serverele cu consum foarte mic de energie electrică nevoilor lor specifice.
Programul HP Pathfinder, parte din programul pentru parteneri HP AllianceONE, este dedicat eforturilor de identificare a clienţilor într-un centru de date.
De asemenea, el încurajeaza dezvoltarea unor elemente ale programului Project Moonshot cu ajutorul standardelor deschise. Programul include vendori de software independenţi, precum şi parteneri de procesare, stocare şi retelistică care contribuie fiecare cu propria experienţă tehnologica in domeniul solutiilor de hardware si software. AMD, ARM Holdings, Calxeda, Canonical şi Red Hat se numară printre primii participanţi la acest program, la care se vor mai adauga şi alţii, pe masură ce programul va fi dezvoltat.
"Volumul de date procesate în pieţele financiare a crescut exponenţial, iar arhitecturile tradiţionale scale-up şi scale-out se luptă să ţină pasul cu cererea fără să crească excesiv costurile şi consumul de energie”, a declarat Niall Dalton, director High-Frequency Trading la Cantor Fitzgerald, o companie care evaluează în prezent oportunitatea utilizării acestei tehnologii. “HP are o abordare holistica în ceea ce priveşte rezolvarea acestei probleme şi încearcă să găsească soluţii pentru a permite economii de cost şi energie fără precedent pentru aplicaţiile complex, ce necesită un volum mare de date."
Infrastructura Convergenta HP reprezintă elementul de bază pentru realizarea conceptului de companie Instant-On. Într-o lume permanent conectata, companiile Instant-On încorporeaza tehnologia în toate activităţile care deservesc clienţii, angajaţii, partenerii şi cetăţenii pentru a răspunde instant nevoilor lor.
Cel mai important eveniment HP pentru clienţi, HP DISCOVER, va avea loc între 29 noiembrie şi 1 decembrie la Viena, Austria. Acest eveniment le prezintă companiilor modul prin care pot iniţia procesul de transformare într-o companie Instant-On.
HP creează tehnologie cu impact relevant asupra oamenilor, companiilor, guvernelor şi societăţii în ansamblu. HP, cea mai mare companie de tehnologie din lume, oferă clienţilor săi un portofoliu extins de echipamente de imprimare, computere personale, software, servicii şi infrastructură IT aflate la convergenţa dintre cloud şi conectivitate, generând experienţe fluide şi sigure pentru o lume conectata.
P.