Rudele jurnalistului Ernest Vardanean au cerut ajutorul preşedintelui Armeniei pentru eliberarea ziaristului. Într-o scrisoare deschisă, citată de presa din Armenia, se solictă ca liderul armean să se adreseze preşedintelui rus, pentru ca acesta să contribuie la eliberarea jurnalistului. Familia lui Ernest Vardanean provine din Armenia şi locuieşte mai bine de două decenii la Tiraspol.
În scrisoare se spune că Transnistria se află în subordinea Federaţiei Ruse. Jurnalistul Ernest Vardanean, cetăţean al Republicii Moldova, a fost arestat pe 7 aprilie de securitatea de la Tiraspol. El este acuzat de înaltă trădare şi spionaj. Dacă va fi găsit vinovat, ziaristul riscă o pedeapsă de la 12 la 20 de ani.