Apple organizeaza o loterie pentru iPhone 4S
Pentru a face faţă cererii extrem de importante pentru iPhone 4S, Apple a decis să organizeze pentru clienţii chinezi o loterie online. Scopul acţiunii este de a evita îmbulzeala din magazine, scrie haker.md.
Imaginile surprinse în urmă cu câteva săptămâni, când sute de persoane s-au călcat, pur şi simplu, în picioare în faţa magazinelor Apple din marile oraşe ale Chinei pentru a cumpăra un iPhone 4S, au făcut înconjurul lumii. Unii au stat ore întregi la coadă în speranţa că vor intra în posesia smartphone-ului.
Luată prin surprindere şi depăşită de situaţie, compania americană s-a văzut nevoită să suspende vânzările: depozitele se goliseră, iar alt stoc nu era disponibil în acel moment. Apple nu mai avea ce aşeza pe rafturile magazinelor. Succesul de care s-a bucurat iPhone 4S în China a fost peste aşteptările Apple, care nu a avut cum să organizeze o aprovizionare corespunzătoare.
Pentru a evita pe viitor asemenea scenarii, Apple a decis să pună la punct o loterie pentru persoanele care doresc să intre în posesia telefonului său inteligent. O măsură excepţională, dar practică.
Pentru a participa la loterie, clienţii trebuie să se înscrie pe internet, furnizând un element de identitate. Dacă primesc un mail de confirmare din partea Apple, înseamnă că au fost traşi la sorţi şi vor primi mult doritul aparat. "Nu vindem iPhone 4 sau iPhone 4S celor care se prezintă direct la magazin", este una dintre regulile jocului.