Doi piloţi au murit în urma prăbuşirii unei aeronave, care participa la stingerea incendiilor de pădure din vestul Canadei. Avionul a pierdut atitudine şi s-a prăbuşit, când împrăştia materiale ignifuge, la o înălţime de 50 de metri deasupra unui focar din Lytton, Columbia Britanică.
Vicepreşedintele companiei aeriene Conair, a declarat că avionul survola pentru prima dată zona. Focarul incendiului era nou, iar martorii spun că o aripă a avionului a luat foc, după care aeronava s-a dezechilibrat şi a căzut în gol până s-a izbit de pământ.
Căpitanul echipajului, în vârstă de 58 de ani, şi copilotul, în vârstă de 36 de ani, şi-au pierdut viaţa în accident.