Elevii de la sate, nevoiţi să meargă la WC afară chiar şi la - 15°C
Sunt nevoiţi să meargă la toaletă afară, indiferent de vreme şi temperaturi. Este vorba despre majoritatea elevilor de la sate. Deşi medicii avertizează că expunerea la ger este periculoasă pentru sănătatea copiilor, autorităţile strâng neputincioase din umeri.
În pauze, elevii gimnaziului din Condriţa merg la o toaletă publică situată la cel puţin 50 de metri distanţă de instituţie. Pe timp de ger, copiii îngheaţă la propriu, iar ca să se mai dezmorţească, îşi spală mâinile cu apă caldă ori se încălzesc de la calorifere.
Potrivit medicilor pediatri, schimbarea bruscă a temperaturii şi expunerea la ger reprezintă numeroase riscuri pentru sănătatea copiilor.
"Foarte multe riscuri din partea diferitor sisteme şi organe. Copiii fac infecţii virale ce duc la complicaţii din partea organelor interne, cum ar fi: bronşitele, bronhopneumoniile şi nu în ultimul rând, miocarditele care sunt foarte periculoase pentru sănătatea copiilor", a atenţionat Nelly Mătrăguna, pediatru.
Primarul localităţii nu a fost de găsit pentru comentarii, iar administraţia instituţiei spune că nu poate schimba lucrurile.
"Instituţia nu are puteri. Este proiectul şcolii noi, dar suma e destul de mare, circa 20 de milioane de lei şi fără îndoială că, fără ajutor din partea municipiului, şcoala nu poate fi construită", a declarat Anatol Maxim, directorul gimnaziului din Condriţa.
Potrivit unui studiu UNICEF, mai mult de jumătate din şcolile de la sate au toaletele în curte. Cât despre hârtia igienică, aceasta lipseşte cu desăvârşire practic în toate şcolile rurale.
Social