Comoara din adâncuri: Au fost descoperite 71 de tone de platină
Descoperire uluitoare la zeci de metri adâncime sub apă. Vânătorii de comori au găsit epava unei nave britanice din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Specialiştii susţin că la bordul navei s-ar putea afla 71 de tone de platină, care ar valora nu mai puţin de trei miliarde de dolari.
Potrivit cercetătorilor, nava ar fi fost scufundată de nemţi în 1942.
"Suntem încântaţi să descoperim istoria, deoarece totul era ţinut în secret", a menţionat vânătorul de comori Greg Brooks.
La bordul epavei, s-ar putea afla 4.500 de cutii cu lingourile de platină ce urmau să fie livrate Americii de Uniunea Sovietică, drept plată de război.
"Nu vom păstra banii. Avem proiecte unde îi vom investi, pentru a ajuta copiii şi oamenii din Massachusetts şi Haiti", a spus Greg.
Ambarcaţiunea a eşuat în largul coastei Cape Cod Massachusetts, după ce a fost lovită de torpilele navelor germane. Epava a fost localizată, în 2008, de un grup de căutători de comori, care a depus o cerere la guvernul Statelor Unite pentru a efectua căutările. Totuşi, locaţia exactă a navei este ţinută în secret.