Revista Presei: Gazprom nu dispune de suficiente gaze pentru Europa
Grecia va intra în faliment în luna martie a acestui an. Declaraţia aparţine liderului grupului miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker. Oficialul, citat de publicaţia Le Figaro, a subliniat că dacă Atena nu va înregistra progrese acum, un alt plan de salvare pentru Grecia nu va mai exista.
Gigantul rus, Gazprom, a recunoscut că nu dispune de suficiente gaze pentru Europa, şi asta pentru că a mărit volumul pentru Rusia. Agenţia RBK scrie, citând-ul pe vicepreşedintele companiei, că măsura a venit din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate în Federaţia Rusă în ultima perioadă.
Europa este aproape atât de falimentul economic, cât şi de cel politic. Declaraţia aparţine Ministrului australian de Externe, care a subliniat că ţările de pe bătrânul continent, sunt prea preocupate de probleme lor financiare şi nu mai ţin pasul cu dezvoltarea ţărilor asiatice. Oficialul, citat de BBC, a mai notat că acest lucru, va duce, inevitabil, la izolarea politică a statelor europene.
Un milion de euro drept despăgubiri. Această sumă o va cere o femeie din Italia, care se afla la bordul navei "Costa Concordia" în timpul naufragiului, pentru că în timpul accidentului a suferit un avort spontat. Ziarul La Republica scrie că femeia era însărcinată în luna a patra, iar din cauza stresului a pierdut copilul.
Reşedinţa preşedintelui elen, Karolos Papoulias, a fost atacată. RIA Novosti scrie că aproximativ 30 de oameni au aruncat cu pietre şi sticle spre casa oficialului grec, situată în centrul Atenei. Aceeaşi sursă scrie că atacatorii au fost arestaţi, însă nu se ştie dacă la acel moment preşedintele grec se afla sau nu acasă.