Cei mai frumoşi câini din întreaga lume s-au adunat în Dubai la un concurs pentru patrupezi
Periaţi şi parfumaţi, cei mai frumoşi câini din întreaga lume s-au adunat la Dubai în cadrul unui concurs de zile mari. Patrupezii au defilat rând pe rând în faţa juriului, pentru a obţine titlul cel mare. Evenimentul, ajuns la cea de-a 24-a ediţie, a strâns aproape 30.000 de curioşi.
Stăpânii căţeilor au bătut mii de kilometri, doar pentru a-şi aduce patrupedele la Concursul din Dubai. La competiţie au fost prezenţi de la căţeluşi de talie mică până la exemplare din cele mai mari. Câştigătorii au urcat pe podium, fiind aplaudaţi şi fotografiaţi, ca nişte adevăraţi campioni.
"Este un câine frumos, pe care îl iubesc. Mama ei este o campioană italiană, iar tatăl este un campion american", a povestit stăpâna cîştigătorului.
Iubitorii de animale şi-au pus imaginaţia la încercare şi au creat costume trăsnite pentru căţeii lor, care au defilat în aplauzele publicului.
În mod tradiţional, în ţările arabe căţeii nu sunt crescuţi drept animale de companie. Cu toate acestea, legile din Orientul Mijlociu sunt tot mai deschise, iar străinii care locuiesc aici pot să se bucure de prietenia patrupezilor.