Ce cred moldovenii despre dragoste
Deşi înţeleg dragostea în mod diferit, mulţi dintre moldoveni cred că acest sentiment stă la baza tuturor lucrurilor. Probabil că din acest considerent mai mulţi dintre cei intervievaţi, şi-au amintit de melodia interpretată de Gheorghe Gheorghiu "Unde dragoste nu e, nimic nu e".
"Dragostea este totul. Dacă dragoste nu e, nimic nu e", spune o femeie.
"Eu cred că dragostea înseamnă totul, fără dragoste nu există nimic, tot cei format pe pământ este format din dragoste", a menţionat o doamnă.
Unii văd dragoste în zbor, poezie, muzică, şi tot ce este mai frumos: "Pentru mine dragostea e frumuseţea în primul rând".
"Dragostea nu este doar cea platonică. Este dragoste pentru mamă, patrie, pentru frate, asta se numeşte dragoste", spune un bărbat.
"Dragostea este atunci când te iubeşte o persoană şi o iubeşti şi ştii că eşti aşteptat acasă", a menţionat un bărbat.