Echipa Moldovei de Cupa Davis a plecat la Minsk
Avem cea mai tare echipă de Cupa Davis din istoria tenisului moldovenesc! Declaraţia a fost făcută de cel mai bun tenismen al Moldovei Radu Albot, înainte de duelul cu Belarus. Echipa a plecat deja la Minsk, unde la sfârşitul săptămânii se va bate cu Max Mirnîi şi compania, în cel mai important turneu masculin de tenis destinat echipelor.
Lotul naţional, condus de căpitanul Vadim Şuster, este compus din Radu Albot, Roman Borvanov, Andrei Gorban şi Maxim Dubarenco.
"Opinia mea este că la moment avem cea mai puternică selecţionată din toate timpurile. Roma Borvanov care stă destul de sus în clasament. Putem să jucăm destul de bine la simplu", a spus Radu Albot.
Cel mai renumit jucător la adversari este fostul număr unu mondial la dublu masculin, Max Mirnîi. Din echipa belarusă mai fac parte Vladimir Ignatik şi Andrei Karatcenia.
"La dublu, ei sunt foarte puternici. Însă la simplu, Ignatik ocupă poziţia 207, iar Albot 270. Aceste 60 de poziţii nu au mare importanţă şi pe cort nici nu se văd", a menţionat preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Tenis, Mariana Tauber.
Echipele încă nu au anunţat cine va ieşi pe cort în primele meciuri de simplu, care se vor juca pe 10 februarie. Meciul de dublu va avea loc a doua zi, iar în cazul în care niciuna din echipe nu va acumula trei victorii, pe 12 februarie se vor juca ultimele două partide de simplu.