Revista presei: Rusia va avea şapte submarine în Marea Neagră, până în 2017
Statele Unite şi-au închis Ambasada de la Damasc şi au evacuat ultimii funcţionari care mai rămăseseră în Siria. La rândul său, Marea Britanie şi-a rechemat ambasadorul din această ţară, în condiţiile în care protestele şi violenţele din Siria continuă, informează Reuters.
Grecia a început construcţia unui zid protector pe o secţiune a frontierei cu Turcia. Vesti.ru scrie că autorităţile elene au luat această decizie pentru a reduce fluxul de migranţi ilegali în Europa. Lungimea zidului va fi de 10 kilometri, iar înălţimea de 2,5 metri. De asemenea a fost întins un rând dublu de sârmă ghimpată şi au fost instalate 24 de camere de supraveghere.
Statele Unite au impus noi sancţiuni împotriva Iranului. Măsurile prevăd, în special, blocarea activelor Băncii Centrale iraniene din SUA, notează BBC. Sancţiunile au fost introduse din cauza practicilor frauduloase la care recurge instituţia bancară din Iran şi din cauza riscurilor pe care le prezintă la adresa sistemului financiar internaţional.
Lucrătorii din transportul aerian francez au intrat într-o grevă, care va dura până joi. Oamenii sunt nemulţumiţi de decizia autorităţilor care restrânge dreptul la proteste, informează Radio France Internationale. Potrivit noii legi, greviştii vor trebui să anunţe conducerea despre intenţia de a manifesta cu cel puţin două zile înainte de manifestaţie, iar despre încheierea grevei - cu o zi înainte.
Rusia va avea şapte submarine în Marea Neagră, până în 2017, scrie RIA Novosti. Potrivit anunţului făcut de comandantul flotei ruseşti în zona Mării Negre, primele trei submarine vor ajunge în zonă în 2014, al patrulea - în 2015, iar ultimele - în 2016. Potrivit unui acord semnat de preşedintele Ucrainei, flota rusă poate staţiona în zonă încă 25 de ani, după expirarea termenului, în 2017.